sâmbătă, 7 mai 2016

„BIBLIOTECA PUBLICĂ- omagiază PERSONALITĂŢILE LOCALE şi REALIZĂRILE ACESTORA”

       
  A mai trecut un an de la ultima întâlnire în cinstea patronului spiritual al bibliotecii Maestrul, ION GHELU DESTELNICA. Și pentru că momentul trebuia sărbătorit așa cum se cuvine, după atâtea pregătiri și zile ploioase, în ziua de sâmbătă, 7 mai 2016, CINEVA, ACOLO SUS, a trimis norii departe și a lăsat soarele să îmbie lumea să poftească la BIBLIOTECĂ, așa, ca într-o zi de mare sărbătoare.


INVITAȚII ZILEI, cei care ne-au onorat cu prezența dumnealor au fost:
prof. Valentin VIŞINESCU, Radu Bogdan GHELU fiul Maestrului, Director- Ilie CIOACĂ , Director- Mihaela RACOVIȚEANU, Mădălina MANTU(Germania) şi Mihăiţă MACOVEANU (Slobozia), Gheorghe DOBRE, Loredana DALIAN, Florin CIOCEA, Constantin GORNEA, Radu MUNTEANU, Mircea DUMITRESCU.
Când a sosit clipa potrivită și au sosit toți invitații s-a deschis Evenimentul Cultural intitulat anul acesta: „BIBLIOTECA PUBLICĂ- omagiază PERSONALITĂŢILE LOCALE şi REALIZĂRILE ACESTORA” și conform PROGRAMULUI s-au derulat activitățile pas cu pas.


În prima parte, “Omagiu lui ION GHELU DESTELNICA la 94 ani de la naştere!”, a cuprins și două interpretări de excepție, ale elevilor claselor a V-a, îndrumați de d-na prof Vișoiu Gabriela și a III-a, îndrumați de d-na inst. Oprea Loredana, din piesa PĂCĂLIADA scrisă de Maestru.
 Pentru toți copiii care au intrat în pielea personajelor Maestrului Ion Ghelu Destelnica   d-nl Radu Bogdan Ghelu a adus și anul acesta cărți și pentru acest lucru trebuie să îi mulțumim și domnului Director al Editurii ROVIMED, Viorel Medvedki, omul care a sponsorizat mereu biblioteca în ultimii ani.


 În partea a doua: ”Întâlnire a scriitorilor ialomiţeni şi lansări de carte”, unde au lansat cărți d-nl VALENTIN VIȘINESCU : AMINTIRI DIN BĂRĂGAN; D-nl Constantin Gornea : ESENȚĂ DE ROUĂ; d-nl Radu Munteanu: FAIMA ZILELOR TRĂITE; d-nl Ilie COMĂNIȚA a prezentat CUȘCA LEILOR și MĂȘTI; d-nl Dumitrescu Mircea a prezentat DESTINE ÎNCRUCIȘATE, după care fiecare autor a dat cărți cu autografe celor prezenți.





Partea a treia a fost un deosebit moment artistic intitulat  „POETUL şi CÂNTĂREAŢA” care a susținut un concert extraordinar live Jazz în interpretarea d-nei Mădălina MANTU ( Germania) şi  POETUL - Mihăiţă MACOVEANU (Slobozia) care a lansat și cartea : POEZIE.
















Evenimentul a mai găzduit o Expoziţie de Pictură a d-nei Doiniţa GORNEA și o altă expoziție intitulată LEMNELE DUNĂRII a d-lui Nelu Gornea.


Mulțumesc tuturor pentru sprijin și implicare pentru că și de data aceasta, am avut alături oameni de valoare care au dat greutate EVENIMENTULUI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu